
Șerban Puiu, directorul Teatrului Elisabeta, a spus că oferta teatrală este foarte bogată, atât în București, cât și în restul țării, existând spectacole variate. Acesta a subliniat că publicul are de unde alege, indiferent de preferințe. De asemenea, a remarcat că spectacolele ajung și în localități mai mici, dar a atras atenția că prezența la teatru depinde de starea economică și politică a țării, care influențează atât artiștii, cât și publicul.
„Ce vedem în minivacanțe? Unde mergem la teatru?”, a întrebat Val Vâlcu.
„În București, oferta este foarte mare. Și în țară cred că este foarte mare. Avem comediile pe care le face privatul, în care ne includem și noi. Oferta e foarte mare în teatrul privat, iar la teatrul de stat sunt piese pe toate registrele cu putință, de la piese de avangardă totală până la piese cum se făceau pe vremuri, în anii de glorie ai României, cum zicem noi „piese de actori”, care sunt foarte bine făcute, foarte bine regizate, foarte bine jucate. Deci, eu cred că e pentru toată lumea”, a spus Șerban Puiu.
„Am văzut că sunt organizate spectacole în localități mai mici, au început să fie folosite sălile caselor de cultură, ale sindicatelor", a spus Val Vâlcu.
„Cât timp oamenii mai au bani și chef, dacă ne lasă politicul și economicul să mai trăim și noi, și pe noi și pe cetățeni, ne putem întâlni la teatru, dar dacă lucrurile se înrăutățesc....”, a spus Șerban Puiu.
Întrebat despre impactul TVA-ului, Șerban Puiu a recunoscut că acesta se simte, mai ales în moralul oamenilor, dar a subliniat că biletele la teatru nu s-au scumpit semnificativ. Deși unele spectacole cu vedete pot avea prețuri mai mari, cele obișnuite rămân accesibile, uneori chiar mai ieftine decât cele de la teatrele de stat.
„Se simte impactul TVA-ului?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Se cam simte... A fost o perioadă când s-a simțit puțin în moralul oamenilor. Noi nu am scumpit biletele. Să știți că nu s-au scumpit foarte mult. Sunt unele spectacole la care, fiind vedete multe, se împinge suma în sus, dar la piesele normale, care sunt și foarte bune, prețul la privat uneori chiar este egal cu cel de la stat. Eu, la teatru, am chiar preț mai mic decât unele bilete de la Sala Mare de la Național. Adică nu ia nimeni pielea că nu e cazul”, a spus Șerban Puiu.
Șerban Puiu a explicat că actorii nu se îmbogățesc din meseria lor, dar trăiesc muncind cinstit și cu pasiune. Acesta a subliniat că dragostea pentru teatru este atât de mare, încât mulți rămân în profesie indiferent de greutăți. Potrivit acestuia, deși banii contează, bucuria de a fi pe scenă compensează lipsurile financiare.
„Cum reușesc actorii?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Să ne înțelegem, nimeni nu se îmbogățește din treaba asta. Deci, nu ne îmbogățim, dar trăim, muncim cinstit. Asta am învățat.
Se profită de un lucru, și la stat, și la privat. Guvernanții din România au prins o treabă deșteaptă, că noi chiar ne iubim profesia, adică noi nu ne putem schimba profesia că noi facem asta din vocație. În alte domenii, nu-i convine unuia să fie contabil la nu știu ce firmă, pleacă în altă parte, nu mai stă la stat. La noi nu se poate, că te duci la stat sau la privat, tu nu poți să te lași de profesia asta ticăloasă care îți mănâncă viața și sănătatea.
Ar fi ipocrit să spun că nu ne interesează banii, că ne interesează pe toți banii, dar coeficientul de plăcere și dragostea de a fi acolo pe scenă e atât de mare încât unii mai închid ochii la bani”, a spus Șerban Puiu la DC News.
Video: