
Întrebat de ce sunt considerate scumpe medicamentele în România, Cătălin Radu, managerul Bristol Myers Squibb, o companie farmaceutică de top ce investește în cercetarea și dezvoltarea unor noi medicamente, pentru inovația în sănătate, a explicat că, de fapt, medicamentele în România au prețuri foarte mici comparativ cu alte țări europene, ceea ce duce la probleme precum lipsa de interes din partea producătorilor și termene lungi de plată, care afectează atractivitatea pieței.
„Mulți se întreabă de ce sunt atât de scumpe medicamentele. Ați menționat că durata unui studiu este de 6-10-12 ani. Investiția în cercetare trebuie recuperată, altfel nu ar mai apărea noi medicamente, nu s-ar mai aventura nimeni și ca soluție ați menționat contractele cost-volum. Puteți explica puțin pentru public?”, a întrebat Val Vâlcu.
„Medicamentele în România sunt la nivel minim dintr-un coș de 12 țări, deci nu putem spune că medicamentele în România sunt scumpe, din contră, suntem la poate cele mai scăzute niveluri din Europa ca preț. De aici, apar și o serie de alte probleme, gen lipsa de atractivitate pentru producători, pentru că prețul mic este dublat de un orizont de timp poate necunoscut până la o compensare efectivă, mai apar și termene de plată, nu mai este riscul din anii '90-2000, dar și 120-180 de zile termene de plată nu sunt cele mai atractive”, a spus Cătălin Radu.
Potrivit lui Cătălin Radu, în ceea ce privește cheltuielile cu medicamentele, acestea se aliniază cu media europeană, reprezentând aproximativ 20% din totalul cheltuielilor de sănătate. De asemenea, consumul de medicamente generice și originale în România este similar cu cel din Uniunea Europeană.
„Cred că Directiva europeană menționează un termen mult mai scurt. Există adică și o presiune legislativă în acest sens. Nu am văzut să activeze cineva această pârghie", a spus Val Vâlcu.
„Nu a activat. Eu aș trece asta tot la un efort comun al tuturor participanților în sistemul de sănătate pentru că este clar, nimeni nu stă cu banii în buzunar, fiecare se străduiește și tocmai asta trebuie să ne arate că mai e un drum lung până să fim la o medie europeană.
Contractele cost-volum și medicamentele foarte scumpe... să știți că și în România cheltuielile cu medicamentele din total cheltuieli de sănătate se încadrează foarte bine la o medie europeană, undeva între 17-25% din total. În România suntem tot pe acolo, în jur de 20%, deci faptul că dăm prea mulți bani pe medicamente e o încercare de a deforma puțin realitatea, la fel cum am auzit că noi consumăm prea puține medicamente generice și prea multe originale. Și în România, la fel ca într-o medie europeană, proporția de cantitate de generice, față de cantitate totală și respectiv valoare de generice, față de valoare totală, iarăși suntem în graficul Uniunii Europene", a spus Cătălin Radu.
Cătălin Radu a subliniat că România cheltuiește sub 1700 de euro pe cetățean pentru sănătate, mult mai puțin decât media europeană de aproape 3700 de euro. De asemenea, investim mai puțin de jumătate din PIB în sănătate față de Uniunea Europeană. El consideră că obiectivul de a ajunge la o medie europeană a investițiilor în sănătate este realist, iar problema nu este prețul medicamentelor, ci deficitul mare de finanțare în sistemul de sănătate.
„Unde suntem noi foarte rău în afara graficului este la suma totală din sănătate pentru că în sănătate noi cheltuim sub 1700 de euro pe cetățean, în timp ce Uniunea Europeană este la aproape 3700 ca medie. Deci, avem capitole unde clar putem spune: „Ar trebui să fim ceva mai ieftini, ceva mai scumpi”, însă indicatorul cât investim din produsul intern brut în sănătate mie mi se pare un indicator perfect comparabil.
Deci, noi ca proporție, suntem la mai puțin de jumătate și tocmai de aceea, obiectivul nostru de a fi la o medie europeană investiții în sănătate din PIB ar trebui să fie foarte realist și de abia când am normalizat lucrurile astea, putem spune: „Avem o problemă, sunt medicamentele scumpe sau nu”. Eu cred că nu sunt scumpe, problema este deficitul mare de finanțare în sănătate, iar aceste contracte cost-volum, care atunci când au apărut aveau menirea de a facilita acces mai rapid la inovație, s-au transformat într-o barieră în plus”, a spus Cătălin Radu la DC News și DC Medical.
Video: