€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

Amenzi de mii de lei după meciul dintre FCSB şi Dinamo Bucureşti

amenzi-meci-fcsb_96886400 Foto: Agerpres

Jandarmii bucureşteni au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 54.130 de lei, în urma meciului de fotbal dintre echipele FCSB şi Dinamo Bucureşti, transmite Agerpres.

VEZI ȘI: FCSB, un nou pas spre titlu. Victorie cu 3-1 împotriva echipei Dinamo

"Dintre acestea, trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 45.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar o sancţiune contravenţională, în valoare de 5.000 de lei, a fost aplicată societăţii specializate de pază şi protecţie, pentru nerespectarea obligaţiilor ce le revin", informează marţi Biroul de presă al Jandarmeriei Capitalei.

Unul dintre suporteri, interzis la competiţiile sportive timp de 6 luni



Totodată, a fost aplicată o sancţiune complementară privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni.

În continuare se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare, arată sursa citată.

x close