
Invitatul orei 15:00 la DC Votez este sociologul Ciprian Necula.
.
Radu Leca, psiholog și Cozmin Mihai, psihiatru, analizează psihologia votului la alegerile prezidențiale, LIVE la DC Votez.
Invitații orei 14:00 sunt jurnalista Laura Chiriac și Adrian Vochin, cunoscut drept „Doctorul” de pe B1 TV.
Invitatul orei 13:00 este sociologul Mădălina Hideg, directoarea Institutului Argument. În platoul DC Votez rămâne în continuare și politologul Aurelian Giugăl, doctor în Științe Politice.
Primul invitat al jurnalistului Val Vâlcu este politologul Aurelian Giugăl, doctor în Științe Politice. Ulterior, se va alătura discuției și Antonio Momoc, profesor de comunicare politică la Universitatea din București.
Astăzi are loc unul dintre cele mai importante evenimente politice ale anului – alegerile prezidențiale din România. Într-un context tensionat, cu miză majoră atât pe plan intern, cât și internațional, DC News vă invită să urmăriți o emisiune specială, transmisă în direct, dedicată acestei zile decisive pentru viitorul țării.
De la ora 12:00, vă așteptăm la DC Votez, emisiune moderată de jurnalistul Val Vâlcu. Alături de el, în platou și prin intervenții live, vor fi prezenți sociologi, profesori universitari și psihologi, care vor interpreta primele date ale prezenței la urne, comportamentele electorale și mesajele transmise de principalii candidați în această campanie.
Discutăm despre cum votează românii, ce rol joacă rețelele sociale în formarea opiniilor, care sunt temele-cheie ale acestor alegeri și ce impact poate avea votul diasporei. Vom analiza, de asemenea, posibilele configurații pentru turul al doilea și cum ar putea arăta România sub o nouă conducere.
Emisiunea va fi transmisă LIVE pe site-urile DC News și Știri Diaspora, dar și pe paginile de Facebook ale celor două platforme și pe canalul de Youtube al DC News. Nu ratați o ediție cu adevărat specială, într-o zi istorică pentru democrația românească. Fiți alături de noi, la DC News, de la ora 12:00!