
Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a anunțat, printr-un comunicat de presă emis miercuri, 30 aprilie, că Episcopul Sofronie a ratificat decizia de caterisire a fostului preot Ciprian-Romeo Mega, în urma finalizării unei anchete canonico-disciplinare.
Fostul cleric a fost acuzat de grave abateri morale, disciplinare și de natură canonică, inclusiv de propagandă pro-rusă, încălcând grav învățăturile și pozițiile oficiale ale BOR.
Astfel, acesta și-a pierdut definitiv calitatea de slujitor al Sfântului Altar și are interdicția de a mai oficia slujbe, de a purta însemne preoțești sau de a pretinde orice prerogative sacerdotale.
Fostul preot Cipria Mega a fost acuzat, între altele, de insultarea și defăimarea autorității bisericești, instigarea la dezbinare, dar și de susținerea unor mesaje și atitudini incompatibile cu învățătura ortodoxă și cu poziția Patriarhiei Române – inclusiv susținerea unor narative pro-ruse în spațiul public, fapt ce a generat neliniște și tulburare în rândul credincioșilor.
În ciuda suspendării sale din funcția de preot paroh și a interdicției de a mai sluji, Ciprian Mega a continuat în mod abuziv să se prezinte drept preot și să oficieze slujbe, încălcând flagrant regulamentele bisericești.
Deși i s-au oferit numeroase ocazii de dialog spune Episcopia Oradiei, fostul cleric a ales să persiste în comportamentele și declarațiile care l-au pus în contradicție cu învățătura ortodoxă și cu autoritatea ierarhică. În consecință, caterisirea sa a fost hotărâtă în unanimitate de Consistoriul Eparhial și ratificată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Hotărârea este executorie și a fost transmisă spre informare tuturor centrelor eparhiale din cadrul Patriarhiei Române, pentru a împiedica orice tentativă de uzurpare a calității de cleric ortodox.