€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

EXCLUSIV Horoscop săptămânal pentru Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu și Fecioară

door-leading-magical-world_05953800 Sursă foto: Freepik

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, ne oferă cele mai importante previziuni ale săptămânii 12-18 mai!

ad after description

Săptămâna începe cu un eveniment special: Luna Plină din Scorpion. Emoțiile vor fi la extreme, intensitatea stărilor noastre ne va pune bețe în roate și vom fi dispuși să lăsăm deoparte ceea ce s-a învechit sau care nu ne mai este de folos pentru a crea o nouă viață. Totodată, poate fi o clipă oportună să renaști din propria cenușă, ca pasărea Phoenix.

Mercur va face două careuri: cu Pluto și cu Marte. Comunicarea, online sau offline, va fi tensionată. Iar, la finalul săptămânii vom avea o conjuncție între Soare și Uranus, în Taur, care ne va aduce surprize.

Berbec/Ascendent în Berbec

Aspectul cel mai important al săptămânii viitoare este bugetul. Astrele îți recomandă să cauți ofertele cele mai bune, să nu te ferești de negocieri și să ai răbdare. Vorbele costă! Unii dintre voi vor fi foarte competitivi și carismatici. Însă, trebuie să ai grijă la cum îți alegi luptele. 

Previziuni astrale a doua jumătate a lunii mai 2025. Ce le așteaptă pe cele douăsprezece zodii

Taur/Ascendent în Taur

Mercur, din semnul tău, va face două careuri: cu Marte și Pluto. Am putea spune că urmează câteva tensiuni, momente în care vei spune ce nu îți dorești sau în care trebuie să te dezici de unele persoane. Luna Plină de luni va activa casa relațiilor. Încearcă să nu iei decizii pripite din acest punct de vedere.

Gemeni/Ascendent în Gemeni

În prima parte a săptămânii, este important să stați departe de cârdășiile cu colegii. Mercur, din casa a douăsprezecea, face o serie de aspecte nefavorabile. De aceea, v-ar prii să nu fiți prea guralivi, ci mai degrabă să îi ascultați pe ceilalți, să vă comportați precum niște spectatori obiectivi.

Rac/Ascendent în Rac

Luna Plină de luni vă poate aduce în față un adevăr, o revelație. Oricât de dure sau neplăcute ar fi, sunt necesare. În primul rând, vă veți da seama câtă putere le oferiți altora. Pot apărea tensiuni în relațiile cu copiii. Multe dintre planuri vă vor fi date peste cap.

Leu/Ascendent în Leu

Vă veți simți de cele mai multe ori între ciocan și nicovală. Intenții bune aveți, dar este ceva ce vă împiedică să acționați. Dar veți primi un un dar: acela de a fi buni mediatori. De altfel, săptămâna vă va prii dacă veți aplana conflictele din jurul vostru. Pentru unii, conjuncția Soare-Uranus de duminică poate aduce schimbări neașteptate sau surprize pe plan profesional.

Fecioară/Ascendent în Fecioară

În prima parte a săptămânii, veți fi mai curajoși. Adică, nu veți mai avea frică atunci când veți dori să spuneți ce simțiți. Ce nu vă convine. Există, totuși, riscul de a vă certa cu apropiații. Veți descoperi că aveți nevoie de limite în relație cu ceilalți. Sunt favorizați cei care vor să călătorească sau au examene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close