EXCLUSIV Deficitul bugetar, tratat greșit. Profesorul Coșea avertizează asupra unei mișcări periculoase care ne vizează pe toți

„Bugetul nu este doar o înșiruire de venituri și cheltuieli”, a spus profesorul Mircea Coșea. „Este și un instrument prin care statul își exprimă direcția de dezvoltare, stimulează sectoare-cheie și asigură echilibru social”. În analiza sa, economistul explică de ce actuala discuție despre deficit este una incompletă și potențial periculoasă, dacă nu ține cont de filozofia bugetară și de încrederea cetățenilor în stat.

Iată analiza profesorului Mircea Coșea:

Contabilitate și filozofie bugetară

În actualul context al preocupărilor decidenților politici și al discuțiilor din spațiul public privind măsurile ce ar trebui luate pentru reducerea deficitului bugetar, prezint următorul punct de vedere:

Bugetul este interpretat în gândirea economică modernă sub un dublu aspect

Primul este acela al unui cont contabil în care se evidențiază raportul dintre veniturile și cheltuielile statului. Al doilea este acela al filozofiei bugetare în sensul în care el reprezintă cel mai important, dacă nu chiar singurul, instrument pe care statul îl are la îndemână pentru a-și exercita rolul într-o economie de piață funcțională, acela de arbitru pe piață și de strateg al dezvoltării. Aceasta înseamnă că prin politica bugetară statul își afirmă orientarea strategică a dezvoltării, stimulând fiscal dezvoltarea unor ramuri sau sectoare de activitate sau temporizând sau chiar inhibând dezvoltarea altora.

Remarc, în condițiile actuale, că se abordează doar aspectul de cont contabil al bugetului printr-o simplă aritmetică a cifrelor, reducând procesul de reducere a deficitului doar la operațiuni de adunare sau scădere fără a se încerca o evaluare a acestor operațiuni aritmetice în termeni de efecte pe care le ar avea în planul urmăririi și atingerii unor obiective strategice ale dezvoltării ulterioare și ale echilibrului social. Exemplu deja cunoscut este acela al tratării facilităților fiscale acordate unor domenii strategice de avantaj competitiv doar contabil ca ”pierderi” și nu ca ”stimulente”acordate unor ramuri sau activități care au capacitatea, într-un moment bine stabilit,  de a impulsiona dezvoltarea pe ansamblu a economiei.

Concluzia: abordarea contabilă a deficitului este necesară, dar nu și suficientă pentru o bună guvernare în condițiile economiei de piață. Fiecare operațiune aritmetică de ”a tăia sau a mări” trebuie evaluată în termenii efectelor pe termen mediu și lung asupra creșterii și dezvoltării în contextul general al rolului pe statul îl are în orientarea strategică a economiei în direcția ridicării pe scara convergenței cu UE.

Într-o manieră aproape unanimă, procentul deficitul este tratat cantitativ, apreciindu-se că este ”mare”, chiar cel mai mare la nivel european.

Este corect dar doar, din nou, din punct de vedere aritmetic-contabil. Din punctul de vedere al locului pe care ”un deficit” îl are în politica bugetară, nu este corect deoarece importanța deficitului se evaluează nu prin prisma măririi sale ci al modului de utilizare. Nu are importanța cât este deficitul, ci cât este utilizat pentru investiții sau pentru plăți curente (pensii, salarii, cheltuieli instituționale, etc).

Concluzia: Este necesară cunoașterea realității. Cât s-a cheltuit în mod real pentru investiții sau pentru salariile din sectorul guvernamental-bugetar?

Dacă este corectă declarația guvernului precum că 80% reprezintă investiții, atunci propunerile de reducere a deficitului trebuie corelate cu situația în curs a realizării respectivelor investiții.

Reducerea evaziunii înseamnă și reducerea evaziunii pe care o numesc ”evaziune populară”, adică cea practicată permanent și cu bună știință de fiecare cetățean în parte. Înseamnă milioanele de activități ce vânzare-cumpărare și practicare de servicii pe care populația le desfășoară nefiscalizat. Există o ”solidaritate” consfințită și tradițională în comportamentul românilor de ”a se descurca” omițând obligațiile față de stat deoarece nu au încredere în instituțiile statului. În mod deliberat fac eforturi de a găsi o cale de evitare a fiscalizării deoarece consideră că plata impozitelor și taxelor nu le revine total prin serviciile oferite de un stat corupt condus de politicieni corupți.

Concluzie: Redobândirea încrederii în instituțiile statului este absolut necesară pentru reducerea ”evaziunii populare”. Nicio instituție de tip ANAF nu va putea să reducă acest aspect al economiei subterane, fiind nu doar extrem de extins dar și prezentă la toate categoriile populației. Este necesară o activitate susținută de informare și educare economică a populației. Evaziunea la nivelul cetățeanului nu poate fi diminuată prin activitate de poliție fiscală, ci prin parteneriat cu statul.

Transparența modului cum se cheltuiesc banii publici devine o necesitate pentru echilibrarea relației dintre stat pe de o parte și cetățean și mediul de afaceri pe de altă parte.