€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

Revocare la vârful SAPE: Bogdan Stănescu și Luiza Marian demiși din Directorat. Sorin Chiriță preia conducerea executivă interimară a companiei - surse

sorin-chirita_69528800 Sorin Chiriță

Potrivit unor surse DC News, decizia a fost luată în urma constatărilor Curții de Conturi, care a identificat un prejudiciu semnificativ adus companiei, în legătură cu o donație de măști de protecție realizată în perioada pandemiei COVID-19. Potrivit raportului, acțiunea de donare a fost efectuată în absența unei fundamentări legale clare și fără respectarea procedurilor obligatorii de aprobare, ceea ce a condus la concluzia unui act de gestiune defectuoasă, cu impact financiar negativ asupra patrimoniului SAPE.

În urma acestor revocări, conducerea executivă a companiei este asigurată, în regim interimar, de Sorin Chiriță – singurul membru rămas în funcție al Directoratului. Desemnat recent printr-o procedură de selecție desfășurată în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Sorin Chiriță este cunoscut pentru experiența în administrația publică, investiții strategice și management instituțional. Fost city manager al Capitalei, Chiriță are un parcurs profesional marcat de proiecte europene complexe în domeniul dezvoltării instituționale. În contextul actual, Chiriță va coordona activitatea companiei până la completarea Directoratului cu doi membri interimari.

Această perioadă de tranziție este tratată cu maximă responsabilitate, sub semnul consolidării procedurilor. SAPE își reafirmă angajamentul față de principiile de legalitate, transparență și eficiență, consolidându-și rolul în sectorul energetic românesc. 

Compania îsi propune să întărească standardele de guvernanță corporativă și să continue implementarea obiectivelor strategice ale în domeniul energiei.

x close