€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Bogdan Chirieac, după validarea mandatului lui Nicușor Dan: Are declarații de președinte, trebuie să recunoaștem

nicusor-dan-si-mirabela-gradinaru-2_67448200 Sursa foto: Agerpres

Curtea Constituțională a validat oficial alegerile prezidențiale, respingând contestația depusă de George Simion. Astfel, Nicușor Dan este pregătit să depună jurământul în fața Parlamentului. Analistul Bogd...

ad after description

Bogdan Chirieac a comentat decizia CCR de a valida rezultatul alegerilor, dar și ultimele declarații făcute de Nicușor Dan. Analistul politic a explicat și cum ar putea arăta noul guvern al României, subliniind totodată și principalele probleme cu care se confruntă țara noastră în acest moment.

VEZI ȘI: Nicușor Dan, despre tăierile de cheltuieli bugetare: "Ar trebui aproximativ 30 de miliarde de lei". Nu se "grăbește" cu formarea guvernului

"Din punctul de vedere al anulării alegerilor, din nou, putem fi liniștiți"

 

„Din punctul de vedere al anulării alegerilor, din nou, putem fi liniștiți. Oamenii sunt nemulțumiți de rezultatele pe care le-a obținut candidatul lor, mă refer la domnul George Simion și la cei 5 milioane de votanți ai domniei sale. Totuși, instituțiile democratice și procesul democratic în România își urmează cursul, să știți. Nu e loc de altceva în acest moment, sub nicio formă. Deci, lucrurile stau așa. Problemele fundamentale ale României sunt legate de situația economică și putreziciunea statului. Mă refer la capacitatea de reformă a statului. Așteptăm să vedem dacă președintele Nicușor Dan și ‘guvernul său’, ca să-i spunem așa, care de fapt este guvernul țării, vor mări această capacitate de reformă.

"Nicușor Dan trebuie să fie un președinte mult mai bun decât a fost primar al Capitalei"

 

Văd că a avut o prestație bună pe politică externă, azi dimineață, la News Energy Center. Văd că dorește un guvern format din 4 partide, adică actuala coaliție plus USR. E un președinte care mi se pare mai degrabă integrator, un președinte care nu apasă pe fisuri, pe clivajele care sunt între formațiunile politice, așa cum a făcut Klaus Iohannis. Noi avem speranță. Comunitatea internațională a aplaudat rezultatul. Văd că și câțiva congressmeni americani au început să se pronunțe.

Fără PSD nu poate fi nicio majoritate între PNL, USR și UDMR. Apoi, USR în sine constituie o bombă cu ceas în orice guvern. Deocamdată, atitudinea este mai degrabă de ONG a USR-ului decât de partid politic responsabil, dar, fundamental, eu îmi doresc din tot sufletul, pentru generația mea, dar mai ales pentru generațiile tinere care vor construi în continuare această țară, ca domnul Nicușor Dan să fie un președinte mult mai bun decât a fost primar al Capitalei. Este cerința esențială. Funcția de primar general nu i s-a potrivit, în ciuda votului uriaș pe care l-a obținut la al doilea mandat. E departe Capitala României față de ceea ce ar trebui să fie. Blocarea investițiilor străine și a dezvoltării Capitalei nu a fost o idee bună.

"Are declarații de președinte, trebuie să recunoaștem. Cred că premierul va fi domnul Bolojan"

 

Sper că, la președinția României, să aibă o cu totul și cu totul altă abordare. De altfel, dacă mă uit acum, a dat mult mai multe interviuri acum, ca președinte ales, decât în tot mandatul de primar general. Înseamnă că își dă seama că, pentru un președinte, comunicarea este esențială. Cred că ne uităm cu toții la lunile ce urmează. Guvernul, cum va fi format, ține de președinte, chiar dacă Constituția nu prevede explicit lucrul acesta.

Are declarații de președinte, trebuie să recunoaștem. Este foarte calculat, împăciuitor, non-conflictual. Nu mi se pare că încearcă să ia partea unui partid politic. Nu este precum Traian Băsescu sau Klaus Iohannis, președinți care și-au favorizat partidele din care au venit. Nu știu ce va face cu presiunile uriașe ale USR-ului în acest moment. Totuși, discursul său este impecabil. Cred că premierul va fi domnul Bolojan. E dorit de președinte, e cel mai vehiculat, chiar dacă PSD a luat cel mai mare scor la alegerile parlamentare", a explicat Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI: Ce urmează după validarea CCR a lui Nicușor Dan în calitate de președinte al României

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close