
ad head
Gigi Becali a dezvăluit că a pierdut peste 1 milion de euro după ce și-a schimbat toți banii cash înainte de turul doi al alegerilor prezidențiale.
ad after description
Temerile legate de o posibilă victorie a lui George Simion la alegerile prezidențiale i-au adus lui Gigi Becali o pierdere financiară considerabilă. Patronul FCSB a povestit că, din prudență, a decis să schimbe în euro toate sumele în lei pe care le avea în casă, ceea ce l-a costat peste un milion de euro.
„Am pierdut peste 1 milion de euro că am schimbat toți leii în euro că îmi era frică că iese el (George Simion n.r). Pe cuvântul meu de onoare. Toți leii i-am schimbat și am pierdut 1 milion de euro. Nu contează ce am schimbat sau nu. Gata, nu spun ce, am pierdut 1 milion de euro”, a declarat Becali, conform fanatik.ro.
Omul de afaceri a comentat și motivele pentru care, în opinia sa, liderul AUR nu avea șanse să câștige alegerile prezidențiale. Acesta i-ar fi reproșat lui Simion trei greșeli majore.
„Eu i-am spus "bă, George, ai făcut trei mari greșeli". Una, marketing cu casele, 500.000 dai afară, și dacă ai câștigat și ai făcut-o perfect.... Apoi că intră prim-ministru până la ordinea constituțională, că faci referendum. Păi, oamenii vor scandaluri?”, a mai spus Becali.
În schimb, când vine vorba de Nicușor Dan, Gigi Becali pare să aibă o atitudine mai rezervată.
„M-am uitat la Nicușor ăsta. M-am gândit până la urmă, ia stai ce zice omul, că va respecta Constituția. Dacă partidele nu vor nu-l bagă pe Bolojan, va respecta partidele. Dacă omul zice că respectă legea. Nici nu poate să facă ăsta dictatură”, a mai adăugat patronul FCSB.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer