
ad head
Sorin Grindeanu a făcut anunțurile momentului despre negocierile pentru guvernare.
ad after description
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat ce pun social-democrații în joc, la negocierile pentru Victoria. ”I-am rugat pe colegii mei de pe zona economică, din partid, şi de pe zona financiară să pregătească un set de măsuri” a declarat Sorin Grindeanu.
Sorin Grindeanu a afirmat, în acest context: ”Am mai avut perioade în care nişte guverne de dreapta au venit şi au redus veniturile românilor, noi nu vom fi parteneri în aşa ceva. Sunt lucruri câştigate de români, sunt lucruri pe care nu avem voie să le întoarcem, să revenim. Şi aşa, cred că putem discuta, pornind de la aceste lucruri, despre măsuri care, unele dintre ele, fiscale... Lumea se fereşte să vorbească de impozit progresiv. Haideţi să vedem, poate fi o soluţie! Am rămas printre puţinele ţări din Uniunea Europeană care vorbesc de cota unică şi au cotă unică. Eu nu spun că trebuie să mergem într-o direcţie sau alta, dar haideţi să discutăm cu argumente pe masă, pro sau contra”.
Reducerile de angajați este un subiect negociabil pentru PSD, ”dar nu așa, (...) fără evaluare, fără să văd dacă şi-au făcut treaba sau nu”. Cât despre varianta în care PSD ar da premierul, Sorin Grindeanu a declarat: ”Nu vreau să negociem funcţii de miniştri, de secretari de stat, de directorii de agenţii, de prim-ministru, ce spuneaţi dumneavoastră. Haideţi să vedem prima oară deciziile şi proiectele şi programele şi direcţia în care mergem şi după aceea găsim timp şi pentru partea asta”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer