€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Ilie Bolojan taxează PNL și PSD pentru cum au guvernat România: Să nu dezerteze. Au responsabilitatea principală

ilie-bolojan-1_72579300 Sursa foto: Agerpres

Ilie Bolojan dă de înțeles că este pregătit să-și asume guvernarea. 

ad after description

Președintele interimar Ilie Bolojan critică atât PSD, cât și PNL pentru ceea ce au făcut greșit pentru țară și transmite că cele două partide au responsabilitatea să corecteze lucrurile. 

”Această situaţie în care este România este dată sigur şi de modul în care partidele care au guvernat până acum au gestionat ţara noastră. Şi PSD şi PNL cred că au o responsabilitate principală pentru această situaţie şi e normal din punctul meu de vedere să încerce să corecteze lucrurile care s-au acumulat în mod greşit, având în vedere şi capacitatea parlamentară pe care o au şi dificultatea de a face o majoritate” a afirmat Ilie Bolojan, la Antena 1, conform Agerpres. 

Ilie Bolojan subliniază că principala problemă a României, astăzi, ”este criza bugetară în care ne găsim. Această criză bugetară vine din anii trecuţi, vine din decizii care au fost luate, multe - de exemplu creşteri de pensii sau de salarii, de investiţii care au fost adoptate de guvernele anterioare - avem o dificultate legată de finanţarea acestui deficit, pentru că noi trebuie să luăm credite şi avem o dificultate majoră legată de menţinerea ratingului României în aşa fel încât să putem lua credite în continuare, să fim o ţară de încredere în care se poate investi". 

Ilie Bolojan afirmă, în continuare, că PNL are obligația să nu dezerteze. 

"Eu sunt foarte de acord ca atât eu, cât şi partidul pe care eu l-am reprezentat până în această perioadă de interimat - are responsabilitatea, pentru că a contribuit şi el la această situaţie neplăcută în care este România, să nu dezerteze de pe acest front al răspunderii şi să participe la aceste negocieri - şi sunt de acord să ne asumăm toată responsabilitatea pentru a face parte dintr-o formulă de guvernare care să dea un Guvern stabil. Nu doar premierul este important, este importantă o echipă puternică, în aşa fel încât fiecare partid să îşi trimită cei mai buni oameni pe care îi are, care să facă fiecare în domeniul lui maximul posibil în condiţiile date", a spus Ilie Bolojan, în contextul în care s-a ridicat problema să preia guvernarea.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close