€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Călin Georgescu a ieșit de la audieri. Decizia procurorilor

calin-georgescu_29887600 FOTO: Agerpres

Călin Georgescu a fost audiat marți, la ora 12:00, de procurorii de la Parchetul General, după ce acesta a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea...

ad after description

În faţa Parchetului, Călin Georgescu a fost întâmpinat de zeci de susţinători, însă acesta nu a dorit să facă declaraţii. După ce a ieșit de la audieri, susținătorii fostului candidat la prezidențiale au strigat "Nu cedăm!".

Procurorul care se ocupă de acest caz, Marius Iacob, a decis să extindă urmărirea penală împotriva lui Georgescu pentru o nouă faptă.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a dispus extinderea urmăririi penale față de persoana care face obiectul cercetărilor pentru infracțiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe,  prev. de art. 5  din O.U.G. 31/2002.

"În ordonanța de extindere a urmăririi penale, s-a reținut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 – 21:00, la o oră de maximă audiență, persoana menționată a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mișcării Legionare, și de către mareșalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr. 17 din 17 mai 1946 pronunțată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului și dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înțeles publicului că susține ideile fasciste și legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu și mareșalul Ion Antonescu", precizează procurorii.

Călin Georgescu participase, alături de liderul AUR, George Simion, la o emisiune de la Realitatea Plus, iar la un moment dat a reprodus un citat din Corneliu Zelea Codreanu.

"Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Şi completez: că cel care se luptă chiar şi singur cu o mână de viteji pentru neam şi ţara lui şi pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată", spune Călin Georgescu, într-o emisiune moderată de Anca Alexandrescu.

Potrivit art. 5 din OUG 31/2002, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.

Întâlnirea cu procurorii are loc la o zi după ce Georgescu a anunţat că se retrage din viaţa politică.

"Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei şi implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere. (...) Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieţii publice şi sociale. Nu este o renunţare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect faţă de popor şi cu înţelegere faţă de situaţia actuală", a spus Georgescu, pe Facebook.

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale este cercetat penal, sub control judiciar, pentru săvârşirea a şase infracţiuni, printre care şi promovarea de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

Astfel, Georgescu este acuzat că, pe 20 octombrie 2021, într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a reprodus cuvintele, gesturile şi tonul mareşalului Ion Antonescu în discursul ţinut de acesta din urmă la Marea Adunare Legionară din 6 octombrie 1940.

Un exemplu în acest sens este fraza rostită de Georgescu: 'Prin linişte şi credinţă, prin ordine şi unire, prin muncă şi iubire, cu Dumnezeu înainte', iar la încetarea discursului, el a efectuat salutul legionar/nazist.

De asemenea, Georgescu pare a-i elogia pe Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul Ion Antonescu şi în cadrul unui interviu din iunie 2020.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close