
ad head
Într-o Românie în care mulți abia își acoperă cheltuielile lunare, există o categorie privilegiată de bugetari care încasează lunar peste 6.000 de euro – mai mult decât președintele țării. Iar venitul...
ad after description
Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, aduce din nou în atenția publică discrepanțele salariale din sistemul bugetar, punctând faptul că există angajați ai statului care câștigă lunar sume ce depășesc chiar și remunerația președintelui României. Potrivit declarațiilor sale, salariile acestora pornesc de la 6.000 de euro.
Cei vizați de afirmațiile lui Năsui sunt funcționarii Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), instituție creată în 2022 cu scopul de a sprijini dezvoltarea economică prin atragerea de investiții și promovarea comerțului internațional.
Fostul ministru consideră însă că această agenție ar trebui să fie printre primele eliminate într-un plan autentic de reformă administrativă. El susține că veniturile încasate de personalul ARICE, în special de cei specializați în relații comerciale externe, sunt nejustificat de mari în raport cu eficiența instituției. Conform lui Năsui, chiar înainte de înființarea agenției, în 2021, specialiștii în comerț exterior care activau în structuri similare beneficiau deja de salarii impresionante, cuprinse între 6.000 și 12.000 de euro.
Criticile vin într-un moment în care tema reducerii cheltuielilor bugetare și eficientizării aparatului de stat se află din nou în centrul dezbaterilor politice. Iar astfel de dezvăluiri, spune Năsui, ar trebui să stârnească un semnal de alarmă privind modul în care sunt gestionate resursele publice.
"Apropo de tăieri de cheltuieli, haideți să vorbim despre ARICE. Una dintre primele agenții care ar trebui desființate de un guvern reformator. Acolo se află ceea ce pompos se numește „rețeaua de specialiști în comerț exterior”. Oameni care în 2021 erau plătiți între 6.000 și 12.000 euro/lună. Plus o lungă serie de beneficii. Plus, nu poate lipsi, eterna pensie specială.
Cine ocupa aceste posturi? Tot felul de persoane care au fost apropiate de diverși oameni în stat. Foste consiliere ale miniștrilor economiei, un fin al unui faimos baron local, doi foști sub-prefecți, un naș de cununie al unui fost ministru al economiei, soții ale unor oameni din mari agenții de reglementare. Și cel puțin un nepot al unui general pentru care s-au pus multe presiuni asupra mea să-l prelungesc. Evident, n-am făcut-o.
Ei pretind că fac „comerț exterior”, dar de fapt firmele serioase care fac efectiv comerț exterior nu au auzit niciodată de ei. Doar anul trecut agenția a cheltuit 131 de milioane de lei. Iar pentru anul acesta au un buget de 94 milioane și credite de angajament de 177 milioane. Evident din banii dumneavoastră.
Agenția a fost cumva înființată din cauza mea. Și vă explic de ce. Nu că aș vrea eu să înființez vreo nouă agenție de stat. Absolut deloc, le-aș desființa pe majoritatea, mai ales cele cu nume pompos și de fapt inutile.
Agenția s-a înființat după mandatul meu de ministru pentru că în cele 8 luni cât am condus ministerul economiei, am demantelat cât am putut din această rețea. Nu aveam dreptul juridic să-i dau afară, dar puteam să le cer rapoarte de activitate și să nu le prelungesc șederile de „comerț exterior” prin toate capitalele lumii. Ceea ce am și făcut.
Am reușit să desființez prin OUG doar 40 de posturi de astfel de atașați (cei din turism) din 90 și ceva de posturi. Iar din cele rămase, am reușit să blochez prelungirea a peste 30 dintre ei. Evident, toate aceste persoane au fost prelungite de îndată ce a venit noul ministru.
Și nu doar că au fost prelungite, dar ca să evite să mai vină cineva la ministerul economiei care să-i afecteze în vreun fel, au făcut o agenție de stat special pentru ei. Și au pus-o în subordinea directă a primului ministru. Astfel încât, acum doar primul ministru însuși poate să se atingă de ei. Și, evident, primul ministru se presupune că are și lucruri mai importante de făcut decât să-și bată capul cu o singură agenție.
Problema României nu este doar ARICE. Problema României sunt toate aceste ARICE-uri care au tot apărut în parlament pentru a satisface diverși oameni și diverse grupuri de interese.
Nu trebuie să scăpăm doar de ARICE, ci de toate agențiile cu nume pompos dar inutile care au apărut în statul român și al căror unic scop este să fie un program de locuri de muncă extrem de bine plătite din banii contribuabililor", a spus Claudiu Năsui pe pagina de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer