
ad head
Noul ambasador numit de Donald Trump în România este Darryl Nirenberg.
ad after description
Darryl Nirenberg apare la acest moment ca partener într-o firmă de de avocatură de prestigiu din Washington, Steptoe. El va fi noul ambasador al SUA în România, după ce a fost numit în această funcție de președintele american Donald Trump. Mai multe personalități de la noi i-au transmis mesaje de bun-venit, exprimându-și speranța că relațiile din România și SUA vor deveni și mai strânse.
"Salut nominalizarea lui Darryl Nirenberg ca ambasador al Statelor Unite în România. Un profesionist de mare calitate, cu care am avut ocazia să lucrez în Senatul SUA în pregătirea aderării României la NATO şi a dezvoltării relaţiilor bilaterale româno-americane. Mult succes!", a scris Mircea Geoană, fost ambasador al României în Statele Unite ale Americii şi fost ministru al Afacerilor Externe, pe pagina sa de Facebook.
"O veste foarte bună – dar și o mare provocare! Relația politică și militară cu SUA, cu Administrația Donald Trump, trebuie să rămână în continuare cel mai important element al politicii externe pentru România. Există deja multe neînțelegeri și desincronizări – iar țara noastră are cel mai mult de pierdut! Faptul că vorbim despre „un luptător neobosit pentru agenda America First” este o veste bună! Pentru că și noi trebuie să punem România pe primul loc. WELCOME!", a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.
"Bun venit în România, domnule ambasador Darryl Nirenberg! O prietenie adevărată nu are nevoie de traducere! România și Statele Unite ale Americii au demonstrat, de-a lungul anilor, că valorile comune unesc popoare dincolo de distanțe și vremuri! Astăzi, începe un nou capitol în relația noastră strategică și profund umană! Numirea domnului Darryl Nirenberg ca ambasador al SUA în România este o ocazie de a întări punțile dintre noi și de a construi, împreună, o lume mai sigură, mai dreaptă, mai conectată! Într-o lume aflată în continuă schimbare, diplomația autentică rămâne ancora stabilității!
Nu este vorba doar despre tratate și protocoale, ci despre oameni, încredere și curajul de a construi punți acolo unde alții ridică ziduri! România are nevoie de parteneri care cred în ea, iar Statele Unite ale Americii au dovedit, mereu, că sunt alături de noi în momentele-cheie! Vă dorim mult succes în această misiune importantă! România este o țară cu inimă mare și cu oameni care știu să prețuiască prietenia! Împreună putem face mai mult decât politică! Putem crea încredere, putem susține libertatea și putem transforma parteneriatul nostru într-un exemplu pentru întreaga lume! Domnule ambasador, vă dorim un mandat plin de realizări și dialog sincer! Suntem bucuroși că sunteți aici!", a scris Lavinia Șandru pe pagina ei de Facebook.
"Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unite: Președintele Trump tocmai a anunțat următorul ambasador SUA în România, domnul Darryl Nirenberg! Congratulation Darryl! Bun venit în frumoasa Românie!", este reacția consilierului prezidențial Ana Birchall, postată tot pe Facebook.
"Faptul că Trump a anunțat numirea noului ambasador american în România la o zi după victoria lui Nicusor Dan semnifică normalitatea în relațiile româno-americane. Ceea ce este extrem de important. Statele Unite sunt cel mai puternic pilon al democrației în lumea de azi. România este decisă să întărească relația de cooperare strategică și militară cu America. Românii i-au așteptat pe americani de decenii. Americanii sunt în România. Este ceea ce ne dorim. Este spre binele României", este reacția politologului Vladimir Tismăneanu.
"Cam asta e știrea momentului, în miez de noapte la noi, la ei doar spre sfârșitul zilei de lucru - Darryl Nirenberg va fi noul ambasador al Statelor Unite în România. E clar că momentul ales e foarte important, am încredere că următoarea administrație de la Cotroceni va cultiva o relație bună cu Statele Unite, pentru consolidarea parteneriatului strategic", a reacționat pe pagina sa de Facebook și Teodor Dumitrescu.
"Un nou început pentru parteneriatul româno-american: Ambasadorul Darryl Nirenberg la București Cu experiența sa remarcabilă în relații internaționale și diplomație, numirea domnului Darryl Nirenberg ca ambasador al SUA în România marchează un moment de revitalizare pentru alianța noastră strategică! Expertiza juridică și legislativă a domnului Nirenberg, dobândită în peste trei decenii de activitate în Senatul american și în sectorul privat, îl recomandă ca fiind alegerea ideală pentru consolidarea legăturilor noastre economice și de securitate.
Nu întâmplător a fost selectat pentru România - cunoașterea sa profundă a provocărilor regionale din Europa de Est și dedicarea pentru valorile democratice reprezintă exact ce avem nevoie în contextul geopolitic actual.Ambasadorul Nirenberg a demonstrat întotdeauna o înțelegere nuanțată a complexităților diplomatice, calitate esențială pentru aprofundarea cooperării în domenii critice precum:
- Securitatea energetică
- Dezvoltarea infrastructurii regionale
- Consolidarea statului de drept
- Combaterea amenințărilor hibride.
România are acum șansa de a beneficia de viziunea unui diplomat care înțelege importanța strategică a țării noastre ca pilon de stabilitate la Marea Neagră și partener de încredere al NATO.Domnule ambasador, suntem convinși că mandatul dumneavoastră va aduce inovație în relațiile bilaterale și va genera proiecte concrete care să îmbunătățească viețile cetățenilor din ambele țări! Bun venit în România, unde veți descoperi nu doar un aliat fidel, ci și o cultură vibrantă și oameni deschiși spre colaborare și prietenie autentică!" a scris Cristina Emanuela Dascălu, deputat AUR.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer