€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Fotografia momentului "George Simion vs. Nicușor Dan" - analizată de Palada și Chirieac. Marea surpriză față de 2009 și 2014: Ei își sapă propria groapă

simion-nicusor-dan_05108500 Inquam Photos / Alex Nicodim

Sociologul Mirel Palada și analistul politic Bogdan Chirieac discută despre tendințele din turul al doilea, redistribuirea voturilor și o surpriză majoră față de alegerile din anii...

ad after description

Într-o intervenție la România TV, sociologul Mirel Palada a discutat cu Bogdan Chirieac despre concluziile celor mai recente sondaje realizate de institutul Sociopol, referitoare la dinamica intențiilor de vot pentru candidații rămași în competiția pentru președinție, după ultimele confruntări publice. Potrivit acestor date, ecartul dintre George Simion și Nicușor Dan s-a redus ușor, însă liderul AUR continuă să beneficieze de un avans consistent.

Conform analizelor, fiecare candidat a reușit să-și conserve bazinul electoral obținut în primul tur, la care s-au adăugat voturi provenite de la alegători ai candidaților eliminați, dar și de la persoane care nu au participat anterior la scrutin și intenționează acum să voteze cu hotărâre spre un candidat.

Totodată, șeful SOCIOPOL a oferit explicații privind modul în care se realocă susținerea electorală a celor ieșiți din cursă, subliniind redistribuirea voturilor ca un element esențial în noul echilibru de forțe.

Fotografia momentului 

Mirel Palada: „Fotografia momentului ne spune următorul lucru: 53% la 47% în favoarea lui George Simion. Acest lucru se întâmplă la o prezență mare, la o prezență de 63%, inclusiv Diaspora. Putem facem o comparație cu participarea la vot în 2014, acum 10 ani de zile, în care a existat o finală între Victor Ponta și Klaus Iohannis. Sondajul a fost făcut în zilele de după duminica alegerilor, în zilele de 10, 11, 12, pe un eșantion de 1.024 de cazuri. Este comandat de România TV.”

Bogdan Chirieac: „Procentul de prezență pe care l-ați invocat, cel de 63%, ar fi undeva la 11 milioane și ceva, nu?”

Mirel Palada: „Ar fi undeva la 11 milioane și jumătate chiar. Diferența dintre ei, de 6% procente, ar echivala cu un milion și 30 de mii de voturi.”

Care e tendința?

Bogdan Chirieac: „Foarte important de întrebat, Mirel, care e tendința? Că până la urmă despre asta e vorba. Asta e întrebarea fundamentală.”

Mirel Palada: „Tendința este de strângere a electoratului. Înainte de turul 1, Simion conducea detașat, cât se poate de clar și bine definit, era peste 60% la 40%, chiar și 62% la 38%. Faptul că acum avem un 53% la 47% ni se arată că avem o cursă din ce în ce mai strânsă.”

Îl ajunge din urmă Nicușor Dan pe George Simion?

Bogdan Chirieac: „Îl ajunge din urmă Nicușor Dan sau ce estimare ai?”

Mirel Palada: „Nu avem de unde să știm. Sunt mai multe scenarii. E un scenariu de evoluție liniară, asta însemnând că îl poate ajunge din urmă. Există și un scenariu de evoluție logistică, care reprezintă o curbă de creștere mai lentă, supusă timpului, unde nu pare să-l ajungă din urmă la timp sau îl ajunge și încetinește brusc spre plafonare. Momentan nu ne dăm seama în care din ele ne aflăm.”

De unde iau cei doi voturi acum, de fapt? Marea surpriză!

Bogdan Chirieac: „De unde a reușit domnul Nicușor Dan să ia tendința asta de vot? Adică, am avut în turul 1 o prezență importantă de peste 50%. Am avut candidatul coaliției care prindea mai mult în zona de dreapta, în mod natural, domnul Crin Antonescu, apoi l-am avut pe domnul Victor Ponta, independent, care a rupt din electoratul PSD, și pe Elena Lasconi. De unde iau cei doi voturi acum, de fapt?”

Mirel Palada: „În momentul de față, Nicușor Dan recuperează decalajul față de Simion din primul tur. Simion avea 18 puncte procentuale, în timp ce Nicușor Dan avea 10. Acel 41% la 21% a fost, dacă e să împarți la 18 milioane, se transformă în puncte de 18 la 10. Cele 8 puncte sunt recuperate mai ales de la Crin Antonescu, Elena Lasconi și cei mici. Recuperează din 8 puncte undeva la aproape 7. Aici vine partea interesantă. Dacă Nicușor ia de la cei ce au fost deja la vot, George Simion ia de la cei ce intenționează să vină la vot. Spre deosebire de alegerile anterioare din 2009 sau din 2014, unde cei care veneau la vot exclusiv la turul 2 erau cu tabăra soroșistă, tabăra Băsescu-Iohannis a sistemului, acum vin pentru George Simion, nu pentru Nicușor Dan. Lucrurile stau fix pe dos. E o diferență de 3 puncte procentuale. E un hop în favoarea lui Simion. O prezență mică la vot l-ar avantaja pe Nicușor Dan. Cu cât vin mai mulți noi votanți la alegeri, cu atât șansele lui George Simion se măresc. Atunci, toți cei care strigă ‘hai cât mai mulți la vot ca să votăm pentru Nicușor Dan’ habar nu au ce spun sau ce fac. Ei își sapă propria groapă.”

CITEȘTE ȘI: Palada: Vă pot spune de pe acum - Simion președinte. Un pesedist mai degrabă și-ar tăia mâna decât să voteze cu Nicușor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close