€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Hagi și Popescu au pus ștampila la Istanbul, după ce au fost la un eveniment al echipei Galatasaray

hagi-si-popescu-au-pus-stampila-la-istanbul--dupa-ce-au-fost-la-un-eveniment-al-echipei-galatasaray-1_47928000 Sursa Foto: Agerpres

În timp ce se aflau la Istanbul pentru a marca 25 de ani de la istorica victorie a lui Galatasaray în Cupa UEFA, Gheorghe Hagi și Gică Popescu au trecut și pe la urne. Cei doi foști mari internaționali români au...

ad after description

Gheorghe Hagi și Gică Popescu, doi dintre cei mai emblematici membri ai „Generației de Aur”, și-au exprimat votul duminică la Consulatul General al României din Istanbul, în cadrul turului al doilea al alegerilor prezidențiale. Cei doi se aflau în Turcia cu ocazia unui eveniment aniversar organizat de Galatasaray, care a marcat 25 de ani de la victoria clubului în finala Cupei UEFA împotriva celor de la Arsenal.

Hagi, în prezent manager tehnic și acționar principal la Farul Constanța, a fost însoțit de Gică Popescu, președintele clubului, și de jurnalistul Marian Olaianos. După ce și-au exprimat opțiunea electorală, aceștia au marcat momentul printr-o fotografie făcută în incinta consulatului, în care apar zâmbitori, reflectând optimismul față de viitorul țării.

„Ne-am făcut datoria de cetățeni ai României”, a scris Marian Olaianos pe rețelele sociale, alături de imaginea postată.

Procesul de vot pentru diaspora a început încă de vineri, iar românii din afara granițelor pot merge la urne până la ora 21:00 (ora României) în ziua de duminică.

Ritmul de vot este unul impresionant: aproximativ 80 de mii de persoane votează la fiecare 5 minute. Prezența uriașă la vot din străinătate este dublată de un ritm similar și în România, conform Antena 3 CNN.

Cum votează românii

 

Comparativ cu turul 1, prezența la vot în străinătate este mult mai ridicată În Italia - 69.90%,  Marea  Britanie - 93.41%, Germania - 80.83%, Republica Moldova - 94.94%, Spania - 67.24%, Franţa -  89.98%.

În străinătate, cei mai mulţi alegători români au votat la al doilea tur de scrutin în:

Italia - 159.089,

Marea  Britanie - 141.557,

Germania - 140.701,

Republica Moldova - 103.401,

Spania - 101.880,

Franţa - 45.937.

În SUA au votat 18.392 alegători şi în Canada - 12.140.

Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile - a început de vineri la ora 7:00 (ora locală) şi se încheie duminică la ora 21:00 (ora României). Citește toată știrea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close