
ad head
Porturile din Statele Unite se confruntă cu efectele tarifelor impuse de administrația Trump.
ad after description
Porturile din Statele Unite ale Americii se confruntă în prezent cu o scădere dramatică a volumului de marfă – dar în câteva săptămâni ar putea experimenta exact opusul, transmite CNN.
Începând de miercuri, 14 mai, mărfurile care pleacă din China spre Statele Unite vor fi supuse unui tarif de 30% – o reducere față de tariful anterior de 145%, valabil timp de șase săptămâni.
Statele Unite și China au anunțat luni, 12 mai, o detensionare semnificativă a relațiilor comerciale, reducând temporar tarifele pe o perioadă de 90 de zile. Experții spun că, în această fereastră, comercianții vor încerca probabil să își aprovizioneze rapid stocurile, pentru a evita eventuale noi majorări.
„Ne aflăm chiar în perioada în care se aduce în țară marfa pentru sărbători. Așadar, unii comercianți ar putea decide să aducă produse mai devreme, dacă au această posibilitate”, a declarat Jonathan Gold, vicepreședinte pentru politici vamale și lanțuri de aprovizionare în cadrul Federației Naționale de Retail.
Exact asta au făcut comercianții înainte de intrarea în vigoare a primei runde de tarife, la 9 aprilie, când au început să aducă stocuri în martie. China este unul dintre cei mai importanți parteneri comerciali ai SUA, furnizând o mare parte din îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării, electronice și microcipuri. Pentru multe afaceri, tarifele ridicate fac imposibilă colaborarea cu China.
Flexport, o companie de logistică și expediere de mărfuri, a declarat luni că este prea devreme pentru a estima exact amploarea valului de comenzi care va urma, dar că se așteaptă la un „boom”.
Un economist de la The Boock Report, firmă de analiză financiară specializată în piețe și politici monetare, a spus că, deși nu este clar cât de mult va schimba un tarif de 30%, mulți comercianți vor profita de această reducere temporară.
„Vom asista la un val de comenzi cum n-am mai văzut. Costurile de transport vor exploda în săptămânile și lunile următoare”, a spus Peter Boockvar.
Chiar dacă experții prevăd un aflux de mărfuri în porturile americane, porturile de pe Coasta de Vest estimează că numărul navelor și volumul de marfă vor scădea considerabil în această lună. Asta deoarece o navă din China are nevoie de 3 până la 4 săptămâni pentru a ajunge pe coasta vestică a SUA.
„Până la finalul lunii, vom înregistra o scădere de 20% a sosirilor de nave și probabil de aproximativ 25% în volumul de marfă”, a spus Gene Seroka, directorul executiv al Portului Los Angeles, pentru CNN.
Portul Long Beach a raportat o scădere de 35-40% în activitate săptămâna trecută și a remarcat că, timp de 12 ore, vineri, nicio navă nu a plecat din China către complexul portuar San Pedro Bay, care include Long Beach și Portul Los Angeles – o situație nemaiîntâlnită de la pandemie.
În prezent, cu 17 nave mai puțin decât de obicei sunt programate să ajungă în cele două porturi până pe 16 mai, potrivit Serviciului de Monitorizare a Traficului Maritim din sudul Californiei și al Serviciului de Trafic Naval pentru Los Angeles și Long Beach.
Portul Seattle a raportat, de asemenea, docuri goale săptămâna trecută – o anomalie care nu s-a mai înregistrat de la pandemie. Northwest Seaport Alliance, care reprezintă porturile din Seattle și Tacoma, estimează o scădere de 8% până la 15% în volum față de nivelurile normale. Potrivit organizației, navele care sosesc din China săptămâna aceasta transportă cu 17% mai puțină marfă decât în mod obișnuit.
„Aceste reduceri de tarife nu anulează consecințele implementării lor. Incertitudinea, fluctuațiile pieței, pierderile de marfă și clienți cauzate de tarifele inițiale și cele rămase sunt în continuare îngrijorătoare. Ambele scenarii – scăderea și creșterea bruscă a volumelor – afectează lanțul de aprovizionare. Coerența este esențială pentru o logistică fluidă și pentru locurile de muncă dependente de aceasta”, a transmis Northwest Seaport Alliance.
Și porturile de pe Coasta de Est sunt afectate – navelor le ia 4 până la 6 săptămâni să ajungă din Asia, astfel încât orice val de marfă va fi resimțit abia luna viitoare.
„Dacă comercianții încep să comande acum, marfa ar putea ajunge la mijlocul sau sfârșitul lunii iunie. Probabil vom vedea o încetinire în următoarele săptămâni, urmată de un val până în iulie”, a mai spus Jonathan Gold.
Totuși, chiar și un tarif de 30% aplicat importurilor din China – deși semnificativ redus față de cel de 145% – rămâne greu de suportat pentru multe companii, în special pentru afacerile mici.
Camera de Comerț a SUA a subliniat luni că „tarifele sunt în continuare considerabil mai ridicate decât la începutul anului” și a reiterat apelul către administrația Trump de a excepta întreprinderile mici de la aceste taxe.
„Retailerii mari sunt într-o poziție mai bună decât cei mici pentru a amortiza costurile tarifelor”, a spus Gold. „Cred că sunt multe discuții în desfășurare despre cum va evolua această situație”, a adăugat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer