€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

BREAKING NEWS Tanczos Barna, ministrul Finanţelor, anunț de la Bruxelles privind fondurile europene pentru România

ungaria-pierde-bani-europeni_68722000 Foto: Pixabay

România va ajunge într-o situaţie de suspendare a fondurilor europene?

ad after description

O eventuală suspendare a fondurilor europene în orice stat membru este o procedură foarte lungă şi cu siguranţă România nu va ajunge într-o asemenea situaţie, a afirmat joi ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

El a subliniat, de asemenea, că fondurile europene depind, de fiecare dată, de angajamentele României asumate faţă de Comisia Europeană şi de reforme, cum este reforma fiscală, care trebuie livrată de un guvern responsabil.

"Spre deosebire de George Simion, eu am fost acum 2 zile la Ecofin (reuniunea miniştrilor de Finanţe din UE, n.r.). Acolo mi s-a confirmat că România va primi a 3-a tranşă de plată din PNRR pe 10 iunie, 1,3 miliarde de euro. Cât despre suspendarea fondurilor, ele depind de fiecare dată de angajamentele României asumate faţă de Comisie, depind de reforme, depind de reforma fiscală, de exemplu, care trebuie livrată de un guvern responsabil, de un Parlament responsabil. Toate partidele parlamentare ştiu că România are nevoie în viitorul apropiat de o reformă fiscală şi acest lucru trebuie dezbătut, trebuie aprobat şi trebuie livrat Comisiei Europene pentru a arăta că suntem un partener credibil, serios. O eventuală suspendare a fondurilor europene pentru orice stat membru este o procedură foarte lungă şi cu siguranţă România nu va ajunge într-o asemenea situaţie. Cu toţii avem o responsabilitate uriaşă. Trebuie să oprim minciuna, trebuie să oprim dezinformarea şi trebuie să oprim efectul Simion", a precizat ministrul Finanţelor, într-un mesaj video pe pagina sa de Facebook.

România va încasa, pe 10 iunie, 1,3 miliarde euro din tranşa a treia de plată pentru Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat, marţi, ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Acesta a participat, la Bruxelles, la reuniunea miniştrilor de Finanţe din Uniunea Europeană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close