€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

MAE atenționează asupra unei "încercări de manipulare a alegătorilor"

alegeri-romania-si-europa_83660700 Foto: Pixabay

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a reacționat după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora buletinele de vot pentru primul tur al alegerilor prezidențiale de duminică ar fi insuficiente în străinătate. MAE cataloghează aceste informații drept "o încercare de manipulare a alegătorilor" și spune că există suficiente buletine.

"Orice afirmații privind o potențială insuficiență a buletinelor de vot în străinătate sunt false și reprezintă o încercare de manipulare a alegătorilor. Există suficiente buletine. Au fost transmise 3.600.000 de buletine de vot care au ajuns deja la secțiile din străinătate.

Este statistic imposibil să se epuizeze. Chiar dacă, în mod excepțional și fără precedent în ultimele scrutinuri, o secție din străinătate ar risca să rămână fără buletine, aceasta poate să ceară, cu acordul Biroului Electoral pentru Străinătate, redistribuirea unor buletine de la secții mai puțin solicitate", transmite MAE într-un comunicat de presă.

x close