
Construcția unui nou corp de clădire destinat tratamentului bolnavilor de cancer a fost blocată ani întregi din motive birocratice, afirmă organizația, care denunță lipsa de reacție a autorităților locale, în speță a lui Nicușor Dan.
Nicușor Dan a semnat abia miercuri, 30 aprilie, autorizația de construire pentru clinica oncologică Sanador destinată copiilor bolnavi de cancer, cu doar două zile înainte de alegeri, în plină campanie, după ce subiectul a explodat public și după ce a refuzat timp de cinci ani să aprobe proiectul, deși o hotărâre judecătorească definitivă îl obliga să o facă încă din urmă cu doi ani.
„Este profund inuman ca inițiative în sprijinul pacienților oncologici să fie blocate ani de zile de Primăria Capitalei, din pricini birocratice, care pun viețile oamenilor pe plan secund”, se arată în comunicatul semnat de Cezar Irimia, președintele FABC.
Potrivit federației, emiterea autorizației de construire a fost amânată în mod nejustificat, iar proiectul risca să rămână îngropat în hârtii, în ciuda beneficiilor evidente pentru pacienți. Mai grav, spune Irimia, astfel de inițiative sunt aprobate doar sub presiunea opiniei publice și în contexte de campanie electorală.
„Este regretabil că astfel de proiecte în folosul bolnavilor de cancer ajung să fie aprobate de autorități doar sub presiunea intensă a opiniei publice, în perioadă de campanie electorală”, subliniază președintele FABC.
Organizația amintește că majoritatea costurilor tratamentelor oncologice, indiferent dacă au loc în spitale publice sau private, sunt suportate de stat. Prin urmare, investițiile în noi centre medicale și în creșterea numărului de paturi pentru pacienți sunt în interesul direct al sistemului public de sănătate.
„Ne dorim ca România să facă mai mult, la nivel local și central, pentru pacienții români – mai ales pentru cei afectați de maladii grave”, adaugă Irimia.
FABC îndeamnă autoritățile să trateze această situație ca pe un semnal de mobilizare națională pentru accelerarea investițiilor în prevenție și tratament, în lupta pentru salvarea de vieți.
„Este profund inuman ca inițiative în sprijinul pacienților oncologici să fie blocate ani de zile de Primăria Municipiului București.
Federația Asociației Bolnavilor de Cancer deplânge întârzierea gravă a emiterii autorizației de construire pentru un nou corp de clădire în București, destinat pacienților oncologici. E regretabil că astfel de proiecte în folosul bolnavilor de cancer ajung să fie aprobate de autorități doar sub presiunea intensă a opiniei publice, în perioadă de campanie electorală.
Este profund inuman ca inițiative în sprijinul pacienților oncologici să fie blocate ani de zile de Primăria Capitalei, din pricini birocratice, care pun viețile oamenilor pe plan secund. Nu este, din păcate, singurul caz în care administrații locale sau instituții centrale neglijează nevoile urgente ale pacienților din România, refuzându-le în fapt șansele la viață.
Salutăm în acest context orice inițiativă publică sau privată care dă o șansă în plus bolnavilor de cancer. Notăm că, indiferent dacă pacienții oncologici se tratează la un spital de stat sau la un spital privat, cea mai mare parte a costurilor de tratament este suportată de către stat. Este deci în interesul României să aibă mai multe instituții spitalicești de tratament și mai multe paturi pentru pacienții oncologici. Ne dorim de asemenea ca România să facă mai mult, la nivel local și central, pentru pacienții români – mai ales pentru cei afectați de maladii grave.
Sperăm că această situație din Capitală va fi un semnal de mobilizare la nivel național pentru cauza bolnavilor de cancer, pentru investiții mai rapide în vederea salvării de vieți – atât prin prevenție, cât și prin tratament”.
Nicușor Dan s-a opus construcției și modernizării a șapte spitale, publice sau private: Centrul de Oncologie de la Spitalul Bagdasar Arseni, Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu, Centrul de Psihiatrie Pediatrică, relocarea și dezvoltarea Institutului Clinic Fundeni, extinderea Spitalului Sanador, spital privat de oncologie, modernizarea și extinderea Spitalului Universitar, demolarea și reconstruirea unui corp de clădire la Spitalul Grigore Alexandrescu, aflat în risc de prăbușire.