€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Trump l-a convins pe Netanyahu să nu atace facilitățile nucleare ale Iranului: "Ar fi fost o decizie greșită" - un gest care a evitat escaladarea regională

netanyahu--prins-pe-picior-gresit-la-washington--din-aliat-favorit--in-invitat-incomod--cum-i-a-sters-trump-zambetul-de-pe-fata-premierului-israelian_37707000 Sursa Foto: Agerpres

Donald Trump a dezvăluit că săptămâna trecută a avut o discuție importantă cu Benjamin Netanyahu, în care i-a cerut să renunțe la planurile unei operațiuni militare împotriva Iranului. Președintele SUA a...

ad after description

Președintele american, Donald Trump, a confirmat că a intervenit direct în relația strategică cu Israelul, cerându-i premierului Benjamin Netanyahu să se abțină de la acțiuni militare împotriva Iranului. Discuția ar fi avut loc săptămâna trecută, în contextul în care Washingtonul este implicat într-o negociere sensibilă cu regimul de la Teheran privind viitorul acord nuclear.

Această poziționare fermă a liderului american vine în urma apariției unor informații în presa americană, potrivit cărora Israelul ar lua în calcul o intervenție militară asupra infrastructurii nucleare iraniene – o mișcare care ar putea periclita eforturile diplomatice în curs ale Statelor Unite.

Confirmarea a venit chiar de la Trump

Confirmarea a venit chiar de la Trump, în cadrul unei conferințe susținute în Biroul Oval, după ce a fost întrebat dacă i-a solicitat explicit lui Netanyahu să nu lanseze o operațiune militară.

„Ei bine, vreau să fiu sincer. Da, i-am cerut. Următoarea întrebare. I-am spus (lui Netanyahu n.red) că ar fi un moment foarte nepotrivit să facă asta, deoarece suntem foarte aproape de o soluție. Asta se poate schimba oricând. Se poate schimba cu un singur apel telefonic. Dar, în acest moment, cred că (Iranul n.red) vrea să încheie un acord, și dacă putem ajunge la un acord, asta ar salva multe vieți”, a declarat fostul președinte.

Trump a subliniat că atmosfera actuală din dialogul cu Iranul este pozitivă și că acest lucru a fost transmis și liderului israelian.

O mișcare ce ar fi sfidat America. Un risc serios de declanșare a unui nou conflict de proporții în Orientul Mijlociu

„Avem discuții foarte bune cu (Iranul n.red), și i-am spus (lui Netanyahu n.red): ‘Nu cred că este potrivit acum.’ Pentru că, dacă putem rezolva totul cu un document foarte solid – cu inspecții nu pe încredere. Vreau să fie foarte puternic, astfel încât să putem merge acolo cu inspectori, să putem lua ce vrem. Putem distruge ce vrem, dar fără ca nimeni să fie ucis”, a mai explicat liderul republican.

Îngrijorările administrației americane sunt justificate, în condițiile în care CNN relata recent că autoritățile de la Washington au intrat în posesia unor informații care arată că Israelul ar planifica o lovitură preventivă asupra obiectivelor nucleare iraniene, în ideea de a împiedica finalizarea unui nou acord nuclear între SUA și Iran.

O astfel de mișcare ar reprezenta nu doar o sfidare a partenerului strategic american, ci și un risc serios de declanșare a unui nou conflict de proporții în Orientul Mijlociu — o escaladare pe care Washingtonul încearcă să o evite, mai ales după reizbucnirea războiului din Gaza, în 2023.

Din punct de vedere militar, Iranul se află într-o poziție slabă, probabil cea mai vulnerabilă din ultimele decenii. În toamna anului trecut, Israelul a reușit să lovească în plin capabilitățile antiaeriene și unitățile implicate în producția de rachete ale Teheranului. Pe lângă daunele strategice, Republica Islamică este serios afectată și de criza economică generată de sancțiunile internaționale.

Mai mult, rețeaua de actori regionali controlați sau sprijiniți de Iran – precum Hamas în Gaza sau Hezbollah în Liban – a suferit pierderi semnificative în eficiență operațională, în urma intervențiilor israeliene, notează CNN.

CITEȘTE ȘI: Turneul lui Trump și harta diplomatică a Orientului Mijlociu: Netanyahu irită Casa Albă, iar SUA se reorientează spre Arabia Saudită și Qatar

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close