€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Salarii uriașe, dar fără doritori: Ce joburi din Europa sunt evitate chiar și cu 120.000 € pe an

comisia-europeana-romania-bani_66380100 Foto: Pixabay

În Europa, unele dintre cele mai bine plătite meserii – cu salarii anuale ce pot ajunge la 120.000 de euro – se confruntă cu o criză acută de personal. Tot mai puțini oameni sunt dispuși să accepte aceste...

ad after description

În ciuda salariilor considerabile, unele locuri de muncă din Europa rămân în continuare fără doritori. Un material publicat de Frankfurter Rundschau evidențiază o serie de profesii care, deși pot aduce câștiguri anuale cuprinse între 30.000 și 120.000 de euro în Germania sau alte părți ale Uniunii Europene, sunt frecvent evitate din cauza riscurilor, condițiilor grele de muncă sau impactului psihologic puternic.

Locuri de muncă necesare, dar neatractive

Printre slujbele pe care prea puțini le aleg se numără operatorii care se ocupă cu dezghețarea avioanelor în sezonul rece. Aceștia pot câștiga între 40.000 și 70.000 de euro anual, însă frigul extrem și stresul ridicat reduc drastic numărul celor interesați.

Un alt exemplu este cel al celor care se ocupă de curățenia în locuințele unde au avut loc decese. Activitatea este dificilă atât fizic, cât și emoțional, dar vine cu un salariu între 30.000 și 55.000 de euro pe an.

Nici lucrătorii din canalizare nu se înghesuie, deși câștigurile pot urca până la 60.000 de euro. Spațiile înguste și mediul insalubru fac ca această meserie să fie printre cele mai respinse.

Tehnicienii din stațiile de epurare, care trebuie să lucreze zilnic în contact cu ape reziduale, pot ajunge la venituri între 35.000 și 60.000 de euro, însă și aici recrutarea e dificilă.

Îngrijitorii funerari, responsabili cu pregătirea ceremoniilor de înmormântare și relaționarea directă cu familii aflate în doliu, pot câștiga între 40.000 și 65.000 de euro anual, dar natura sumbră a activității ține departe mulți potențiali angajați.

Salarii mari pentru profesii riscante sau izolate

Există și meserii unde riscul extrem este parte din fișa postului. Este cazul specialiștilor în dezamorsarea bombelor neexplodate din Al Doilea Război Mondial, care pot încasa peste 90.000 de euro anual, dar care lucrează sub o presiune uriașă și permanentă.

În aceeași categorie intră topografii marini de pe platformele petroliere off shore, unde izolarea, condițiile grele și lipsa contactului cu uscatul sunt compensate cu salarii ce pot varia între 70.000 și 120.000 de euro.

Scafandrii industriali, implicați în lucrări subacvatice periculoase, pot câștiga între 50.000 și 100.000 de euro, dar condițiile fizice și riscurile sunt pe măsură.

Mai puțin cunoscuți, dar foarte bine plătiți sunt entomologii criminaliști, care analizează insectele găsite pe cadavre pentru a estima momentul morții. Munca lor de laborator este plătită între 50.000 și 90.000 de euro anual.

De asemenea, curățarea scenelor de crimă rămâne una dintre cele mai solicitante meserii din punct de vedere emoțional, iar veniturile pot ajunge la 70.000 de euro.

Specialiștii în dezinsecție și deratizare, activi mai ales în zonele urbane, pot ajunge la 50.000 de euro pe an, deși contactul frecvent cu substanțe chimice și locuri insalubre îi determină pe mulți să refuze acest drum profesional.

Măcelarii, în special cei din abatoare industriale, lucrează intens fizic și pot câștiga între 30.000 și 55.000 de euro anual. Într-o notă similară, 'vânătorii' de rozătoare, deși se ocupă cu eliminarea unora dintre cele mai detestate vietăți, pot câștiga până la 50.000 de euro pe an.

România: Salarii mari în meserii clasice

În România, cele mai mari salarii rămân rezervate profesiilor considerate de prestigiu: piloți, medici specialiști sau avocați de top. În aceste domenii, veniturile pot ajunge la 140.000 de euro anual, dar concurența este uriașă, iar formarea profesională – extrem de complexă.

CITEȘTE ȘI: AI-ul schimbă tot: Peste 90 de milioane de joburi vor dispărea până în 2030. Te afli printre ele?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close