
ad head
Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a susținut declarații de presă, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.
ad after description
Ilie Bolojan a subliniat că România se confruntă cu un deficit bugetar ridicat și o creștere accelerată a datoriei publice, cu riscul depășirii a 60% din PIB anul viitor. De asemenea, absorbția fondurilor europene este scăzută, iar investițiile directe au scăzut, încetinind creșterea economică. Acesta a recunoscut responsabilitatea PNL și disponibilitatea partidului de a participa la guvernare, menționând necesitatea unor măsuri urgente și pe termen lung pentru stabilizarea finanțelor și menținerea încrederii investitorilor.
„Am participat alături de colegii mei la invitația președintelui României la discuțiile cu partidele politice în vederea formării noului guvern și a discuției privind situația economică și bugetară.
Am prezentat analiza Partidului Național Liberal privind această situație. Suntem într-o situație economică complicată, în care avem un deficit bugetar mare, care se apropie de cel de anul trecut, pe care nu-l mai putem duce, în această formă, o lungă perioadă de timp.
Avem o creștere accelerată a datoriei. În acest ritm, urmează ca la începutul anului viitor să depășim o îndatorare mai mare de 60% din PIB. Avem o absorbție scăzută a fondurilor europene, care ne creează probleme cu privire la susținerea investițiilor care generează dezvoltare.
Toate aceste probleme sunt pe fondul gestiunii bugetare din anii trecuți în care am consumat mai mult decât ne-am putut permite. Asta înseamnă că, în afară de a cheltui mult mai mult, avem și o scădere a volumului de investiții străine directe în România, ceea ce încetinește creșterea economică. E nevoie de măsuri pentru a corecta aceste acumulări negative.
Partidul Național Liberal este și el parțial responsabil pentru această situație, prin urmare ne-am exprimat atât faptul că suntem conștienți de această răspundere, dar și disponibilitatea de a participa la guvernare, în așa fel încât să putem lua măsuri pentru a redresa situația.
Sunt măsurile de urgență și cele care țin de perspectiva medie și pe termen lung. Astăzi discutăm doar de măsurile care țin de situația de urgență, ceea ce înseamnă două componente: cea de deficit și cea de fonduri europene.
Pe componenta de deficit înseamnă că indiferent ce guvern vine trebuie să ia măsuri pentru a asigura finanțarea deficitului, pentru ca România să rămână o țară de încredere, sigură pentru investitori", a spus Ilie Bolojan.
Ilie Bolojan susține că o măsură urgentă este reducerea deficitului bugetar printr-un pachet complex care să nu afecteze economia. Acesta propune reducerea cheltuielilor statului, eliminarea sinecurilor și creșterea eficienței, dar și creșterea veniturilor, inclusiv prin eventuale majorări de taxe.
„Tot o măsură urgentă este de a scădea acest deficit. În ceea ce privește fondurile europene, urgentarea absorbției acestora este o componentă foarte importantă.
Vom fi dispuși să susținem un pachet de măsuri complexe care să nu bulverseze economia țării noastre, dar care au următoarele componente: o reducere a cheltuielilor de funcționare a statului român, o reducere a ineficienței, unde poate fi redus personalul se impune reducerea, eliminarea sinecurilor, a oricăror cheltuieli care nu pot fi justificate, descentralizare, debirocratizare, simplificare, în așa fel încât să oferim servicii la fel de bune, dar cu un volum de cheltuieli mult mai mic din partea statului.
A doua componentă este cea de creștere a veniturilor bugetului de stat. Astăzi, avem venituri importante care nu sunt încasate și e nevoie să creștem cota de încasare a acestor venituri. Este posibil ca, în acest complex de măsuri, să fim și în situația în care să fim nevoiți să creștem taxe și impozite.
E nevoie de prioritizarea investițiilor astfel încât să reușim să avem cheltuieli cât mai mici, dar fără a dezechilibra sistemul public, să menținem o situație economică stabilă și să creăm condiții pentru dezvoltare", a spus Ilie Bolojan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
ad footer