€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

Semnal de alarmă înaintea minivacanței de 1 Mai: Ce riscă șoferii care urcă băuți sau drogați la volan

cifre-alarmante-privind-consumul-de-alcool-si-sofatul-circa-20prc--dintre-soferi-recunosc-ca-s-au-urcat-la-volan-dupa-ce-au-consumat-alcool_16505800 FOTO cu rol ilustrativ: Freepik @jcomp

În pragul minivacanței de 1 Mai, senatorul Robert Cazanciuc lansează un apel către toți românii, în special pentru cei care urmează să plece la drum în această perioadă.

Sub deviza „Fii curat la volan!”, acesta avertizează asupra riscurilor și a pedepselor severe pe care le prevede Legea Anastasia pentru cei care se urcă la volan sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără drept de a conduce.

Închisoare cu executare pentru șoferii prinși băuți sau drogați la volan

„Este un prilej de relaxare și de distracție, iar tentațiile sunt mari. Nu folosiți mașina ca pe o armă. Gândiți-vă de două ori înainte să vă urcați la volan, fie că veți consuma alcool sau substanțe interzise, ori nu aveți drept de a conduce. Gândiți-vă de două ori nu doar la viețile altora, ci și la ale voastre”, transmite senatorul, printr-o postare pe Facebook.

Legea Anastasia prevede pedepse cu închisoare cu executare pentru cei care provoacă accidente mortale în timp ce conduc sub influența alcoolului sau drogurilor, fără excepții.

Sursa foto: Robert Cazanciuc, Facebook

Până la 5 ani de închisoare pentru șoferii depistați cu o alcoolemie de peste 0,8 g/l

Mai mult, o altă lege, adoptată tot la inițiativa senatorului, intrată în vigoare în urmă cu exact un an, interzice pentru 10 ani redobândirea permisului de conducere celor care au fost prinși băuți sau drogați la volan.

Totodată, șoferii depistați în trafic cu o alcoolemie de peste 0.80 g/l riscă pedepse de până la 5 ani de închisoare.

„Nu-i lăsați nici pe cei de lângă voi să comită o astfel de imprudență”, a mai transmis Robert Cazanciuc.

Citește și: Cazul șoferului român care nu mai are voie să conducă în Elveția. Titi Aur: Pe lângă proces, amendă și ridicarea permisului, are interdicție pe viață

x close