€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

Exclusiv Teatru comercial vs. experiment ideologic. Șerban Puiu: Comercialul nu e o concesie de prost gust făcută spectatorilor / video

scena-teatru_15682000 Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/

Șerban Puiu, directorul Teatrului Elisabeta, a vorbit despre fenomenul Teatrul Mic, care în perioada dictaturii funcționa ca o supapă de exprimare artistică. Potrivit acestuia, în prezent, trendurile în teatru sunt dictate de zona comercială, de cei care au bani, iar succesul este strâns legat de cererea publicului. 

„Fenomenul Teatrul Mic, atunci, avea o conotație, era o supapă. Azi, dacă te apuci să faci un repertoriu de teatru numai cu spectacole de genul ăla, nu cred că ai avea foarte mare succes. Erau aluzii, era o altă respirație pentru că artiștii noștri, așa cum era dictatura, mai aruncau un ochi peste graniță și știau ce se face acolo și împrumutau mijloace de expresie de acolo, deci mirosea puțin și a oxigen", a spus Șerban Puiu.

„Ce se face acolo acum? Cine dă trendul?”, a întrebat Val Vâlcu.

„Îl dau mai mulți. Există trendul comercial unde trendul e clar, îl dau cei care au bani, și știi foarte bine că au fost interviurile lui Andrei Șerban și ale multora care spuneau clar că acolo nu faci ce vrei tu, faci ce știi că se cere, ce știi că se vinde. Chiar și la Metropolitan... Nu poți să faci tu experimente cum îți trece ție prin cap, la Metropolitan, că acolo sunt abonații care plătesc, după cum bine știi, loja cu nu știu câte zeci de mii de dolari pe an și ăia nu prea doresc să vadă experimente ideologice sau experimente hiperartistice.

Ăia vor să vadă Mozart așa cum se face el, clasic, deși, în cultură nu poți să spui cum să faci o operă, că de-aia e cultură. Adică există niște limite în care poți inova, dar nu poți trece. Deci există acest tip de teatru, care, până la urmă, se măsoară în ce e la casă, cum e și în România la teatrul privat. Tu nu ai cum să faci ce te taie pe tine capul, că la sfârșitul zilei vezi rezultatele imediat", a spus Șerban Puiu. 

 

Comercialul nu e o concesie de prost gust făcută spectatorilor

Șerban Puiu a subliniat că succesul comercial al unui spectacol nu înseamnă automat compromis artistic. El a lăudat seriozitatea și talentul actorilor din teatrul privat, unde se joacă spectacole de calitate, apreciate de public. De asemenea, a criticat regizorii care ignoră spectatorii în favoarea unor experimente și a reafirmat că teatrul trebuie să rămână centrat pe relația dintre actori și public.

„Asta nu înseamnă că orice spectacol de teatru care merge bine la case este obligatoriu o concesie de prost gust făcută spectatorilor. Nu e deloc adevărat. Sunt comedii care sunt jucate cu geniu de actori - și nu numai la mine la Teatrul Elisabeta, că nu am venit aici să-mi laud marfa, dar suntem foarte buni - dar am colegi în privat care fac niște spectacole la care eu mă duc cu toată plăcerea și sunt excepționale. Adică se joacă foarte serios.

Deci comercialul nu este o concesie făcută prostului gust. Dimpotrivă, oamenii vin la privat tocmai pentru că văd acolo actori care își dau sufletul, care lucrează serios, care țin cont de părerea lor și nu văd regii făcute după ideile sau coșmarurile vreunui nebun care mai are și texte că pe el nu-l interesează publicul. „Eu mă bucur dacă în sală rămâne numai unul care m-a înțeles, ăla este”, era unul care spunea asta. E o doctrină din asta în care practic ei distrug, aruncă în aer ideea de teatru. Cum să faci așa ceva? Teatrul înseamnă public și actori. Nici măcar regizor nu înseamnă teatrul. Teatrul înseamnă public și actori. Regizorul e între, acolo, cu autorul”, a spus Șerban Puiu la DC News.

 

Video: 

x close