€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

Urmărire ca în filme: Polițiștii au tras 13 focuri de armă pentru a opri un șofer beat și fără permis

minora-de-17-ani--cautata-de-politie--si-ar-fi-abandonat--in-spital--copilul-de-numai-2-luni--ipj-hunedoara-ati-vazut-o_71021100 FOTO: Pexels

Un bărbat din județul Prahova, aflat sub influența alcoolului și fără permis de conducere, a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încercat să fugă de un echipaj de poliție, într-o urmărire care s-a încheiat doar după ce agenții au tras 13 focuri de armă în direcția roților mașinii.

Refuzul de a opri a dus la o urmărire periculoasă

Incidentul a avut loc în noaptea de 3 mai, în jurul orei 23:30, pe DJ 102M, în comuna Apostolache. Polițiștii de la Secția Rurală nr. 1 au încercat să tragă pe dreapta un autoturism care circula suspect. Conducătorul auto însă a ignorat semnalul de oprire și a accelerat, îndreptându-se spre localitatea Sângeru.

"Conducătorul auto nu a respectat semnalul de oprire, accelerând în direcţia comunei Sângeru. S-a procedat imediat la urmărirea acestuia, însă, întrucât şoferul a ignorat în mod repetat semnalele şi somaţiile legale, poliţiştii au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, executând 13 focuri de armă asupra anvelopelor autoturismului. Vehiculul a fost oprit la scurt timp, după ce două dintre anvelope au fost avariate", transmite Inspectoratul de Poliție Județean Prahova.

Șoferul a încercat să scape pe jos

După ce mașina a fost imobilizată ca urmare a deteriorării anvelopelor, individul a abandonat vehiculul și a încercat să se refugieze în curtea unei locuințe din Sângeru. A fost însă prins rapid de polițiști, care au fost nevoiți să-l imobilizeze folosind mijloacele din dotare. Potrivit autorităților, bărbatul avea un comportament agresiv în momentul reținerii, dar nu au fost raportate răni.

Recidivist, băut și fără permis

În urma verificărilor efectuate ulterior, s-a constatat că șoferul, în vârstă de 41 de ani, nu deține permis pentru nicio categorie de vehicule. Testul cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost transportat la spital pentru prelevarea probelor biologice necesare.

Mai mult decât atât, autoritățile au descoperit că acesta se afla în stare de recidivă, având condamnări anterioare pentru infracțiuni rutiere, dar și pentru alte fapte penale.

Reținut pentru 24 de ore; urmează ancheta penală

Pe baza probelor strânse, polițiștii au decis reținerea individului pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat procurorilor în vederea luării unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub acuzațiile de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Tragedie pe aeroport. O mașină a intrat cu viteză pe aleea zonei de plecări şi a ucis doi oameni, printre care și o fetiță de 5 ani - VIDEO șocant

x close