€ 4.9756
|
$ 4.5791
|

ad head

Tradiții populare mai puțin cunoscute de Sf. Constantin și Elena. Importanța crucială a celor doi împărați - Foto în articol

calendar-crestin-ortodox--sarbatoare-15-mai-2023--de-aici-vin-mataniile-facute-in-biserica_64411900 Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Credincioșii ortodocși îi prăznuiesc, miercuri, pe 21 mai pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, cei ''întocmai cu Apostolii''.

ad after description

Vezi și - Patriarhul Daniel: Un lucru mai puțin evidențiat este că Sfinții Împărați Constantin și Elena au avut o grijă deosebită și pentru teritoriul țării noastre

Datorită Împăraților Constantin și Elena, creştinismul a devenit o religie liberă în Imperiul Roman, după anul 313, prin Edictul de la Milan. Duminica a fost stabilită zi de odihnă, în care şi soldaţii asistau la slujbă. Perioada în care au domnit fiind cunoscută ca "Epoca de Aur a Creștinismului".

Sfântul Constantin cel Mare și importanța acțiunilor sale

 

Sfântul Constantin a luat măsuri în favoarea Bisericii creştine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creştinismului. El i-a protejat prin lege pe săraci, orfani şi văduve. A modificat legislaţia privind căsătoria, îngreunează divorţul şi pedepseşte adulterul. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creştine.

Foto

Sursa foto - Pixabay

A transformat Bizantium în oraşul Constantinopol

 

Împăratul şi familia sa au sprijinit repararea bisericilor, însă au ajutat şi la construirea altora mai frumoase și mai impunătoaore la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Mai mult, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală, ce a fost inaugurată la data de 11 mai 330. A transformat Bizantium în oraşul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creştină a Imperiului Roman, denumit și Imperiul Bizantin. De asemenea, din dorinţa de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie, care făcuse prăpăd.

Și Sfânta Elena a avut o contribuție uriașă. Printre acestea, enumărm că ea a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos, apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

Tradiții populare de Sfinții Împărați Constantin și Elena

 

Conform datinilor laice strămoşeşti, în această zi păsările îşi învaţă puii să zboare, după ce li s-a dezlegat glasul la Vlasie (pe 11 februarie), s-au împerecheat și și-au construit cuiburile la Dragobete (pe 24 februarie).

De ce nu se muncește la câmp

 

În ziua de 21 mai gospodarii nu muncesc la câmp, pentru a evita pagubele ce ar putea fi produse de păsări. De asemenea, nici viticultorii nu muncesc în vie, ca să nu le mănânce graurii strugurii. În unele zone din țară, se consideră a fi ultima zi în care se fac semănături de porumb, de ovăz şi de mei. Ziua de 21 mai este momentul în care păstorii hotărăsc cine le va fi baci, unde vor amplasa stânele, dar şi cine le va păzi pe timpul păşunatului.

Ce fac femeile

 

Femeile dau cu tămâie prin casă și stropesc cu aghiasmă, pentru a alunga duhurile rele. În calendarul popular, sărbătoarea Sfinţilor Împărați Constantin şi Elena reprezintă o sărbătoare a păsărilor de pădure, numita Constantin Graur sau Constantinul Puilor. Astfel, oamenii trebuie să țină sărbătoarea, pentru ca puii din gospodarie să nu fie atacați de ulii.

Rugăciune către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

 

Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, după Dumnezeu şi Maica Domnului, voi sunteţi nădejdea noastră şi folositorii noştri; voi ne sunteţi nouă bucurie în vremea necazului, voi ne ocrotiţi în nevoi şi ne ajutaţi. Voi sfintelor mănăstiri şi biserici le sunteţi păzitori; pentru aceasta cădem înaintea voastră cu lacrimi, rugându-vă să nu încetaţi a ne ajuta nouă, neputincioşilor, ci mijlociţi la Dumnezeu şi la Preacurata Lui Maică şi Pururea Fecioară Maria, ca şi pe noi să ne păzească fără prihană şi pe toţi să ne întărească în credinţă, până la sfârşitul vieţii, spre mântuirea sufletelor noastre. Amin!

Vezi și - Lucruri mai puțin știute despre Sfinții Împărați Constantin și Elena. Legătura cu Oltenia

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

ad footer

x close